Merkuroline

Stick-ul de memorie flash este astăzi un dispozitiv electronic foarte popular, care a înlocuit discheta şi tinde să facă inutil CD-ul. Este rapid la scriere şi ştergere şi rezistent la şocuri mecanice. Dar cum funcţionează acesta? Ce face ca datele înregistrate pe stick să nu se piardă atunci când dispozitivul este deconectat de la calculator.

Stick-ul de memorie flash este un dispozitiv electronic bazat pe tranzistoare ce foloseşte memoria flash de tip NAND. Acesta constă într-un conector USB tip A care este interfaţa dintre memorie şi calculator, un controler care constă într-un procesor de tip RISC, un chip de memorie flash NAND şi un oscilator care produce semnalul de ceas şi care controlează transferul de date.

CINE A INVENTAT MEMORIA FLASH?

Memoria flash a fost inventată de cercetătorul japonez Fujio Masuoka în anul 1980, în timp ce lucra pentru Toshiba. Denumirea de memorie flash a fost sugerată de un coleg al lui Masuoka, cercetătorul Shoji Ariizumi şi are legătură cu modul în care se desfăşoară ştergerea conţinutului memoriei, asemănător flash-ului unei camere foto (prin aplicarea unui curent negativ la unison tuturor porţilor memoriei, acestea obţin extrem de rapid valoarea "1").

Fujio Masuoka

Există două tipuri de memorie flash, NOR (not or) şi NAND (not and) (numite astfel din cauza asemănării cu porţile logice). Memoria flash de tip NOR permite accesul direct la orice celulă de memorie prin folosirea adreselor şi a magistralelor de date; dezavantajul este că timpul pentru scrierea şi ştergerea datelor este lung. Memoria flash de tip NAND nu permite accesul direct la celulele de memorie, în schimb timpul de scriere şi ştergere a datelor este scurt.

Memoria flash este folosită pentru construcţia stick-urilor de memorie, a cardurilor de memorie pentru aparatele de fotografiat, PDA-uri, playere audio ori telefoane mobile şi lista poate continua.

AVANTAJE ŞI LIMITĂRI ALE MEMORIEI FLASH

Printre avantajele utilizării stick-urilor de memorie flash menţionăm uşurinţa în utilizare, portabilitatea, dimensiunile reduse în comparaţie cu hard-disk-ul, precum şi rezistenţa la şocuri mecanice care îi garantează o utilizare îndelungată. De asemenea, este de amintit că faţă de dischetă ori CD, stickul de memorie are avantajul păstrării cu acurateţe a datelor înregistrate; după cum ştiţi, atât discheta, cât şi CD-ul creează mari probleme la citire atunci când apar zgârieturi.

Procesul de scriere a memoriei flash este unul ce distruge celulele de memorie. De aceea stickul de memorie este garantat de regulă până la 100.000 de scrieri succesive. Acest număr limitat de scrieri poate fi considerat un dezavantaj dacă dispozitivul este folosit pentru scriere de informaţii în mod frecvent. Este bine de ştiut că un stick îndelung utilizat va avea o perioadă de scriere mai mare decât în momentul cumpărării, ceea ce indică faptul că dispozitivul se apropie de terminarea perioadei de funcţionare.

Dacă vă întrebaţi de ce memoria flash nu înlocuieşte hard-disk-urile, răspunsul stă în costurile de producţie încă relativ mari pentru memoria flash, în comparaţie cu fabricarea hard-disk-urilor.